RSS

Apusenii liberi, ziua a treia

Ultima parte cu astfel de poze, urmând să continuăm cu legenda biciclistului singuratic, relatarea de pe anul trecut, 2016.

20150822_072555

20150822_072603

20150822_072608

Locație: Vața de Sus, Județul: Hunedoara

 
Leave a comment

Posted by on May 7, 2017 in ETC

 

Apusenii liberi, ziua a doua

Revin cu ziua a doua, aceeași zonă dragă mie, pe undeva prin Apuseni.

20150817_184519

20150817_184901

20150817_184918

Procedeul este același precum postarea referitoare la ziua întâi.

 

Tags: , ,

Apusenii liberi, ziua întâi

Propun o serie de poze dintr-o zonă dragă mie, undeva prin Munții Apuseni.

20150817_183750

 

20150817_182050

20150817_183759

Cam atât din prima zi, dacă cineva dorește să vadă mai multe poze, din ziua întâi, am să le împărtășesc într-un mail.

 

Tags: , ,

Legenda biciclistului singuratic, prolog

Problemele cu furtul bicicletei, le-am lăsat în urmă, am trecut peste ele la fel cum am trecut mai tot timpul peste tot felul de probleme care m-au ajutat să mă ridic și să o iau de la început. Ideea cu legenda, mi-a venit după ce am fost pe Muntele Găina și am pus aici Nomad pe bicicletă, aș putea zice că acesta este începutul prologului, dar dacă mă gândesc că atunci când am fost cu Cristi și Adișor, la Roșia Montană, eu am pornit cu o zi mai devreme pentru a merge și la Casa lui Horea, Detunate și Casa lui Avram Iancu, locuri pe care le-a vizitat fără camarazii mei de drum, aș zice că atunci a fost începutul începutului prologului. În mare parte asta acuma nu prea cred că contează până la urmă, contează proiectul în sine: legenda biciclistului singuratic. Asta nu îmi vine de la faptul că sunt anti-social, dar cum și unii artiști scot albume solo, așa și eu îmi doresc să fac anumite trasee pe care mi le croiesc în minte la fel ca un păianjen care își țese cu meticulozitate propria pânză: casa lui, iar în cazul de față eu mi-am țesut drumul meu drum.

20150808_171331

Cum mergi cu trenul sau cu mașina de la Oradea la Cluj Napoca, la Ciucea se observă Casa Memorială a lui Octavian Goga, aceasta este casa unde a locuit scriitorul, după ce a cumpărat-o de la văduva lui Petofi Sandor.

      Pentru mine acest nou drum a fost esențial, deoarece îmi doream al patrulea concediu pe bicicletă, iar în final am reușit să fac asta printr-un moment de conjunctură. Un mare mulțumesc îl am pentru un prieten drag, Ionuț e numele, dar nu asta este relevant, ce faptul că la fel ca și atunci când am fost la Roșia Montană și aveam nevoie de unele lucruri m-a sprijinit, anul trecut mi-a spus că știe de o bicicletă pe undeva prin Oradea, l-a rugat să o cumpere pentru mine și astfel primul pas în îndeplinirea unui nou traseu era rezolvat.
Pentru a nu te plictisi dragă cititorule, am să trec de data asta în subiect. Ca și plan de călătorie mi-am croit trei trasee, unul dintre ele a fost prin județul Cluj, care de alfel l-am și făcut, următoarea parte din călătorie îmi doream să fie un tur al bisericilor fortificate din Transilvania, mai excact prin județele Sibiu și Brașov. Ultima variantă ar fi fost din județul Brașov să urc spre Moldova lui Ștefan și a lui Mihai. Bineînțeles, la fel ca și anul trecut nu am reușit pentru că a fost prea cald, dar am avut și niște probleme de ordin logistic, am să vă spun mai jos despre ce a fost vorba.

Am să vă spun traseul înlănțuit din județul Cluj, traseu pe care îl recomand și altor pasionați de pedalat în voie bună prin locuri unde întâlnești puține mașini: Poieni – Bologa – Săcuieu – Scrind Frăsinet – Răchițele – Dealu Botii – Bălcescu – Beliș – Huedin.
Acuma de menționat că aici sunt foarte multe de văzut pe acest traseu, și anume: Cetatea Bologa, Moara pe apă, care se află tot în Bologa. De remarcat că între Săcuieu și Scrind Frăsinet se află, spre Rogojel, celebrul arbore de sequoia din zonă. La Răchițele, se află cunoscuta Cascadă Vălul Miresii, Cheile Stanciului, Piatra albă și tot aici oamenii locului mi-au povestit și despre banda lui Șușman, dar pentru a vă informa corect, v-aș recomanda scrierile scriitorului Teofil Răchițeanu.

Pornirea este cea clasică, cu trenul de la Oradea, spre o destinare de unde să o iau apoi în pace cu bicicleta, de data asta mi-am spus Oradea – Poeni, deși inițial doream să ajung la Huedin și apoi să o iau spre Răchițele pe la Călata, de menționat că de aici a fost soția lui Horea, cel cunoscut și cu numele de Nicolae Ursu, artizanul răscoalei de la 1784, iar de la Călata să mă duc spre comuna Mărgău. De ce am ales Poeni? Înainte să plec m-am sfătuit cu verișoara mea, Roxana, care a mai fost prin locurile respective și mi-a recomandat să plec dinspre Poeni, că de acolo drumul este lin printre munți și ajung ușor în Răchițele, alte argumente au fost că sunt mai puține mașini, doar că la ieșire din Bologa sunt niște câini de curse, care s-au cam ținut după mine.

20150808_194749

Drumul între Bologa și Săcuieu

Micul David

Acuma am să vă relatez pe scurt cu a fost călătoria cu trenul, dar și sosirea la Bologa. La urcarea în tren, când am fost în gară la Oradea, am urcat bicicleta într-o altă parte a vagonului, iar controrolul mi-a spus că nu am urcat unde trebuia și trebuie să o mut în vagonul unde am loc pentru bicicletă și din nou aceeași mișcare singur, doar că din compartiment niște țigănci au strigat la cei care erau la urcarea în vagon: ”Ajuta-ți-l pe băiat!” Apoi după ce am fost ajutat de doi domni, am mers spre vagonul unde aveam loc pentru bicicletă și puteam să stau linștit. Aici am vorbit cu oamenii din compartiment, și am ascultat poveștile lor, probleme lor, dar cel mai glumeț a fost un domn, însoțit de nevasta lui, care povestea despre problemele pe care le-a avut cu calculatorul și că nu boot-a windows-ul de pe CD. Cel care stătea lângă mine avea un tatuaj: ”Numai Dumnezeu, mă poate judeca!”, era cunoscut sub numele de ”Chinezu”, era însurat și mai avea o lună până devenea tătic. Tovarășii de călătorie, care m-au însoțit până în Aleșd au mai povestit și despre alte probleme, despre salariile lor, despre rata la banca etc. Timpul s-a scurs destul de repede și m-am trezit pe peron în Poeni, de aici am plecat pe european până la Bologa, dar am făcut un mic popas la un magazin, unde am vrut să îmi iau ceva de aprins focul, când am intrat în curte, domna care era proprietarul m-a întrebat dacă mi-e cald și dacă rezist pe caldura aia, i-am spus că doar am pornit și că vreau ceva de la magazin, ceva cu ce să aprind focul, însă gazda, mi-a spus să nu are rost să dau banii, că îmi dă ea și astfel m-am făcut cu trei brichete.. I-am mulțimut frumos și am plecat în trombă spre Bologa, unde am ajuns foarte repede, doar că la cobul de pe partea stângă-spate, auzeam că freacă ceva.. Am zis că nu poate fi ceva grav, doar că atunci când pedalam mai bine și cum portbagajul era improvizat la tija din partea dreaptă cu un colier de plastic, colierul a alunecat pe cadru în jos și m-am trezit că am o frână a naibii de bună pe spate: ”Fain moment!”, vorba lui Cristi când am fost pe Transfăgărășan și am făcut un scurt popas la Moșna. Nu aveam alceva de făcut decât să dau din nou toate bagajele jos și să caut bandă sau sărmă prin coburi și cheile inbus să mai fac reglaje din nou, apoi am scos tot ce am avut de prin coburi, de la ulei la paste, de la snikers la biscuiți șamd.
În timp ce rezolvam problema, o voce de copil inocentă mi-a dat: ”Bună ziua!”, a fost momentul în care nervii pe care îi aveam au plecat ca alungați din mine, copilul care m-a salutat, curios fiind, s-a apropiat și m-a întrebat ce am pățit, i-am explicat pe scurt și i-am spus că se va rezolva, între timp am și făcut cunoștință, el este micul David despre care am scris mai sus. Era la bustul gol și pantaloni de blugi, avea doar cinci ani și foarte sociabil, mi-a spus că atunci când va fi ca mine și el va merge cu bicicleta, dar i-am spus că nu este ușor, deși scana printre bagaje ce aveam, a încercat să ridice cortul și sacul de dormit, să vadă cât îs de grele, a zis că poate și el să le ridice și că ar veni cu mine dacă ar fi avut bicicletă. Apoi a trecut la următorul pas, adică mi-a spus că dacă ar avea bani, ar face și el călătorii lungi, dar mi-a zis că deși îl ajută pe tatăl lui, nu îi dă bani, răspunsul meu a venit rapid, i-am spus că pentru toată grija și dragostea ce i-o poartă părinții lui, nu ar trebui să aștepte bani doar pentru faptul că îi mai ajută la unele lucruri mărunte prin gospodărie. De la David am mai aflat că la Bologa este cetate și că se poate ajunge ușor, nu am ajuns pentru că eram în criză de timp.. După ce am rezolvat problema i-am dat un snikers lui David, dar cu condiția să îl mănânce după ce mânâncă mâncare, eu am zis, eu am auzit..
Între timp turiști cehi invadau Bologa pentru a merge la cetate, am pornit și eu, David a alergat după mine, dar la un moment dat ne-am luat rămas bun.
Stimați cititori, am transformat vorbirea directă în vorbire indirectă mai sus, pentru că am zis că dacă încep cu liniuțe de dialog, mi-ai fi lăsat un comentariu, că mai bine aș fi scris o carte..

După ce l-am lăsat pe David, în urmă, am părăsit și Bologa și am pedalat în viteză spre Săcuieu unde am reușit să ajung destul de repede, asta poate și datorită câinilor care m-au întâmpinat la ieșirea din Bologa. Când am ajuns în Săcuieu oamenii erau foarte sociabili și mă salutau toți, am oprit și am discutat cu un om mai în vârstă și l-am întrebat dacă știe un loc unde aș putea să îmi așez cortul, mi-a zis că are un petic de pământ la marginea pârâului ce trece prin sat și liniștit pot să pun acolo cortul. Doar că am mai înaintat și când am intrat la magazin la Ovidiu (n.r – cred că Moga era numele de familie) să îmi cumpăr pâine și mi-a zis că pot să pun cortul la el pe pământ, unde avea în apropiere ceva pensiune și ceva centru de echitație, avea în jur de un hectar și acolo am pus cortul spre marginea pârâului ce scălda aria respectivă..
După ce am ajuns m-am grăbit să pun cortul pentru că se întuneca deja.. Deși am avut mici probleme la începutul călătoriei, m-am întins liniștit în cort și am sunat niște prieteni să le spun că sunt bine, apoi am adormit liniștit..

20150809_063440

Locul unde am campat la Ovidiu, dar unde am făcut și pană

A doua zi de dimineață am fost trezit de tropote de cal, o domnișoară a fost mai matinală și își exersa aptitudinile la centrul de echitație, cum am ieșit din cort, m-am dus la bicicletă să văd dacă este în regulă, era toată plină de rouă, dar asta nu a fost o problemă, principala problemă a fost că aveam pană pe față, fain moment… Deja am început să mă gândesc, ieri portbagajul, de dimineață am început cu pană, am zis că nu mi se mai poate întâmpla și alceva. Am trecut la treabă, am desfăcut cortul și l-am lăsat să se usuce puțin, m-am așezat și am mâncat apoi m-am apucat să îmi fac pana, am uitat să precizez că unde m-am campat, a fost mult fân și probabil ceva mai ascuțit mi-a penetrat cauciucul cu tot cu cameră, nu e mare filozofie, dar e ciudat cum nu am pățit asta pe partea din spate, unde aveam bagajele. Ideea îi că m-am împachetat greu toate boarfele și am pornit destul de târziu, în jur de ora 12. Unde m-am campat era un drum secundar de la drumul principal, de vreo 500 de metri. Am pornit din nou, dar mai lejer spre Răchițele, drumul nu este atat de extraordinar pe această porțiune pentru că este jumătate astfalt, jumătate pietriș și mult praf. Imediat de la răscrucea de drumuri la aproximativ un kilometru este un drum ce duce spre Rogojel și implict spre arborele de sequoia, dar unde nu am vrut să mă încumet pentru că lipsa indicatoarelor m-a descurajat să nu o iau pe un drum derutant și să mă pierd în caz că sunt neatent. Astfel am continuat drumul spre Răchițele, doar că am dat din nou peste o răscruce de drumuri, drumul ce mergea tot în față ducea spre Răchițele, iar cel care făcea la dreapta, frumos asfaltat ducea spre barajul de captare de la Racad și unde se mai află o cascadă, dar trebuie să cobori de la drum pe albia râului și abia apoi o poți observa printre desișuri, acuma de unde știu asta? Pentru că am luat-o pe drumul frumos asfaltat, adică pe drumul greșit, iar un domn de la Cluj mi-a spus că ar fi păcat să nu văd cascada, asta ca asta, doar că după ce am trecut de stația de captare de la Racad, am dat peste niște oameni care erau la iarbă verde..

20150809_151922

Drumul proaspăt asfaltat ce duce la stația de captare de la Racad

Asaltul viespilor turbați

M-am apropiat cu pași timizi de oamenii care erau la iarbă verde și mâncau păstrav prăjit pe grătar, pescuit chiar din albia râului, i-am întrebat de cascadă și mi-au zis că am trecut de ea și că drumul duce în continuare spre limita de județ dinte Cluj și Bihorul meu natal. Oamenii erau din București și au venit în concediu prin țară, unul dintre ei fiind din comuna Mărgău, apoi am început poveștile, cum de îs singur, dacă am gagică, întrebări peste întrebări de le-am prelungit la o bere. Cât timp am stat cu acești oameni faini de povești, am fost asaltat de mulți viespi, am fost efectiv ciuruit de vreo 3-4, mama lor de insecte turbate. Domnul cu care m-am întins la vorbă, a zis că e bun sângele în noi, de asta suntem atacați, sau ciuruiți cum ziceam eu în opinia mea. După ce m-am uitat la ceas și am văzut că a trecut cam o oră, mi-am luat rămas bun și am purces din nou la drum, după ce mi-am luat rămas bun de la oamenii cu care am stat și am îndurat asaltul viespilor turbați. Am promis domnilor că nu voi atinge viteza supersonică pe coborâre, la insistențele lor, pentru că era posibil să prind ”ceva radar”!

Bineînțeles că nu am fost ascultător că eram în criză de timp și am coborât în viteză până am ajuns din nou la răscrucea de drumuri ce mergea spre Răchițele, de aici nu mai este atât de mult până în Răchițele, unde spre surprinderea mea am ajuns destul de repede, problema a fost deja că erau prea multe mașini care mergeau spre cascadă. Am ajuns din nou la o răscruce de drumuri, cea din față ducea spre Beliș pe drumul nou asfaltat prin rezervația Apusenilor, iar cel din dreapta mergea spre Cheile Stanciului, Cascada Vălul Miresii și Pietrele Albe. Am oprit puțin de am discutat cu un motociclist, care se plângea de calitatea drumului care ducea la cascadă, parcă erau vreo 4 km și a zis că drumurile îs foarte proaste prin zonă, doar cel nou renovat spre Beliș este excelent. Nu am stat mult la discuție pentru că deja îmi croisem un plan cum să ajung cât mai repede la Huedin și apoi să iau trenul spre Cluj Napoca. Am pornit spre cascadă în trombă și mi-am dat seama că pentru bicicletă drumul nu era atât de nasol ca și pentru motociclete sau mașini, ba chiar era excelent pentru genul meu de traseu pe care îmi doream să îl explorez. Am ajuns destul de repede la Cheile Stanciului, de unde nu mai era atât de mult până la obiectivul meu final, ba chiar am intrat pe o porțiune unde era interzis accesul cu vehicule motorizate, era încurajat mersul pe jos și pe bicicletă. Când am ajuns la cascadă am început de am făcut poze și am observat în zare și Pietrele Albe, la care nu am mai mers. Dar cascada, este frumoasă în toată splendoarea ei, iar când m-am îmbarcat să pornesc din nou spre Răchițele am mai întâlnit un biciclist, care a avut un trecut de motociclist și îmi povestea despre cum a mers cu mobra lui la București pe vremea lui Ceaușescu, poveștile astea mi le-a narat când ne îndreptam spre Răchițele, amândoi aveam un obiectiv final: Huedin, doar că eu am preferat să o iau pe ”Transalpina Apusenilor”, ceea ce s-a dovedit a fi foarte provocator, deoarece când am început să urc am trecut în urcare pe lângă un motociclist, aflat în staționare, care se înderepta și el spre Beliș și mi-a zis că mai am 4 km până sus, dar aici vreau să aduc la cunoștință unele clarificari, drumul asfaltat are o lungime de 16,2 km. Până am ajuns eu în vârf, la altitudinea maximă, pe ciclocomputer mi-a arătat că urc de fapt de 9 km. La Răchițele altitudinea este de 800 m, iar în vârf, în apropiere de Dealul Botii altitudinea ajunge la 1200 m. Deci drumul este o adevărată cățărare, de asta l-am și numit Transalpina Apusenilor, plus că și înclinările îs destul de abrupte, dar cum specializarea mea este pe urcări am zis că nu este mare brânză, doar că lipsa antrenamentului, mi-a solicitat de la încheieturi la ligamente, tot ce a fost posibil și imposibil, pe fiecare kilometru de urcare simțeam cum muream și parcă înviam din nou. După ce am ajuns sus, m-am întâlnit cu un băiat din Turda, biciclist și el, Șerban, care a zis că a făcut și Transalpina cu ceva săptămăni în urmă. Chiar și el zicea că îs nasoale urcările pe acest drum, dar pentru mine nu era o noutate. Șerban m-a învitat să campez unde avea el tabăra, dar i-am mulțumit și i-am zis că îs contra-timp, pentru că vream să ajung la Huedin și de aici la Cluj.

20150809_161603

Am ajuns și eu în sfârșit în Răchițele

20150809_161928

Poartă tradițională românească

20150809_173607

Stimați cetățeni, comunicat important!

20150809_174814

Spre Pietrele Albe

20150809_175219

Și obiectivul a fost îndeplinit

20150809_175549

Cascada Vălul Miresii

20150809_180206

Cascada în toată splendoarea ei

După ce m-am despărțit și de Șerban, am sunat o prietenă din Cluj, Alina, să o anunț că am nevoie de adăpost dacă trec prin Cluj, apoi am ajuns la Dealul Botii și am mai înaintat puțin pentru a prinde un loc bun unde să fac poze la apus. După ce am făcut poze am pornit din nou la drum, drumul în continuare a fost destul de greu cu urcușuri și coborâșuri, la fel ca și ciclul vieții. Era deja întuneric când am ajuns în Bălcescu, doar că de aici trecerea în Beliș am făcut-o fără să îmi dau seama și era deja trecut puțin peste ora 21, iar trenul era la 22:30 din Huedin la Cluj, condiția ca Alina să mă primească la ea a fost să ajung înainte de ora 0, deoarece a doua zi mergea la serviciu. De aici a început o cursă contra timp, de la Beliș practic este doar coborăre, și multe curbe, la un moment dat era chiar să dau peste o vacă ce păștea pe marginea drumului, noroc că avea talangă, și am reușit să țin cont de avertisment, alfel cred că tot mă împroșcam pe asfalt. De când am început să cobor, nu m-am uitat deloc la ceas pentru a nu cădea psihic, în cazul în care vedeam că timpul se apropie de ora de plecare a trenului, un alt impediment a fost mașinile care urcau, care nu înțelegeam de ce îmi bagă faza lungă, dar am înțeles mai târziu, că aveam și eu lumina puternică și era deranjat, la asta chiar nu m-am așteptat. Iar în Călățele m-am dat la întrecere cu niște câini mari și negrii, simțeam că mă apropiu de Huedin, cerul era plin de stele și nu mai erau mașini.

 

20150809_200339

Deja eram prin Parcul Natural Apuseni

20150809_201651

Dealul Botii

20150809_203501

Încadrarea perfectă

20150809_203634

De la Dealul Botii se vede o parte din Lacul Fântânele, o coadă a lacului

20150809_203841

Apusul, așa cum a fost

Am pedalat în forță pe ultimul tronson al drumului care mă ducea spre Huedin, iar când am ajuns în dreptul Bisericii Reformate din Huedin, am scos telefon să mă uit la ceas și era 22:35, deosebit! Asta a însemnat că am pierdut trenul, am sunat-o pe Alina să îi spun, și i-am zis că nu îs sigur că o mai iau spre Cluj, eram dezamăgit, dar nu mai căutam să văd unde am pierdut timp, pentru că mi-am dat drumul pe coborâre, se pare că o oră și jumătate nu mi-au fost de ajuns să parcurg cei aproximativ 30 de km de la Beliș la Huedin. Am mers spre gară și m-am uitat la ciclocomputer, parcursesem în două zile 98 de km. Doar că în ziua precedentă am făcut vreo 16 km, asta pentru că am pornit târziu.
În gară am simțit genunchii solicitați la maxim și am zis că mai bine mă întorc spre Oradea, dat fiind faptul că era cel mai rapid tren care mergea într-o direcție, dar trebuia să mai stau 4 ore în gară, dar nu m-am plictisit. Aici m-am întâlnit cu doi portughezi, un cuplu de fapt, un baiat și o fată. Am început să vorbesc cu ei și să împărtășim păreri, ei doreau să ajungă la Dealul Negru la ceva festival, doar că sperau să găsească pe cineva să îi ajute, era un băiat prin preajmă ce căuta să îi ajute cu transportul, doar că la un moment dat a venit un băiat dubios, care le-a cerut de la Huedin până la Dealul Negru 100 de lei, atunci mi-a fost rușine că avem asemenea specimene printre noi și i-am spus fetei că ar fi bine să refuze, băiatul (n. r. – portughezul) oricum i-a zis că maxim 50 de lei are pentru amândoi și mai mult nu oferă. Fata m-a întrebat apoi de ce a cerut acel băiat așa mult pentru că deși sunt străini asta nu înseamnă că au bani foarte mulți, apoi le-am explicat că la noi sunt și oameni care vor să facă bani pe o cale mult mai ușoară, iar alții se rup cu munca. Acel impostor nu a înțeles discuția noastră, deoarece nu știa engleză și îl întreba pe celălalt ce discutăm, dar băiatul nu i-a mai spus, pentru că și el dorea să ajute la rândul lui. Miguel s-a hotărât apoi să meargă pe jos și i-am spus că deși este o soluție extremă, este mult mai bună pentru ei, am scos harta și i-am explicat pe unde trebuie să meargă, ba chiar i-am lăsat și harta. Și ca să îi ajut le-am mai dat și o lanternă pe care o aveam eu ca rezervă, pentru a o folosi la drum. Mi-au mulțumit amândoi și m-au îmbrățisat, apoi au mai stat cu mine puțin și mi-au zis ce cuvinte au învățat în română și care se aseamană cu cele de la ei din portugheză, ne-am mai distrat puțin, iar apoi cei doi îndrăgostiți au plecat. Brusc, m-am trezit singur pe peron, sub cerul plin de stele…

 

Bodensee Lake at Lindau

Bodensee lake is the largest lake of the Alps mountains situated on the Rhine river and the border between Germany, Switzerland and Austria. The largest town situated on this lake is Konstanz, with one part on the territory of Germany and one part in Switzerland.

20140929_185539

The swan and the boat

20140929_185827

To Bregenz, Austria

20140929_191151

To Swiss

20140929_191226

Light ship

20140929_191323

The lighthouse port of Lindau

20140929_191431

Port of Lindau

20140929_191444

Lindau

P.S. I had visited Lindau in the last year in October. It’s a small town situated on a island.

 
Leave a comment

Posted by on February 7, 2015 in Calatorii

 

Tags: , ,

Sunrise in Slovakia

IMG_1441

Sunrise in Slovakia, nearly from border with Poland. At the horizon: see the Tatra Mountains

p.s This picture was made when I was in Poland (9th August 2014).

 
Leave a comment

Posted by on February 1, 2015 in Calatorii

 

Tags: ,

Cadou de ziua mea

film_cadre

Autor desen: Alex

Într-o zi am răsfoit prin cufărul cu amintiri și am dat peste un plic, pe spatele căruia am găsit desenul de mai sus. Conținutul plicului nu a fost atât de important pe cât a fost ”ideea” lui Alex Ilica!

 
Leave a comment

Posted by on January 31, 2015 in Jurnal